Tap to Pay pe iPhone. Plăți contactless direct pe telefon.

Photo of author
stealth
Update:

Apple a lansat oficial Tap to Pay pe iPhone pe 8 februarie 2022, în Statele Unite. Serviciul a fost anunțat ca o soluție care transformă iPhone-ul într-un terminal de plată contactless, permițând comercianților să accepte plăți fără a fi nevoie de echipamente suplimentare. Practic, acest serviciu transformă dispozitivele iPhone în terminale POS (Point Of Sale), într-o oarecare măsură, fără a fi nevoie de hardware suplimentar.

Ce este Tap to Pay pe iPhone și cum funcționează?

Tap to Pay este o funcționalitate care permite utilizarea unui iPhone ca terminal de plată contactless, fără a mai avea nevoie de un dispozitiv hardware suplimentar. Este o soluție convenabilă pentru comercianți, care pot accepta plăți oriunde, folosind doar iPhone-ul lor. Clienții pot face plăți contactless cu cardul prin simpla apropiere a acestuia de iPhone-ul comerciantului. De asemenea, clientul poate face plăți contactless cu și cu un alt dispozitiv iPhone sau Apple Watch, cu ajutorul Apple Pay sau a altui portofel digital.

Tap to Pay folosește cipul NFC (Near Field Communication) integrat în iPhone pentru a permite plăți contactless. Când un client dorește să facă o plată, acesta trebuie doar să apropie cardul său contactless sau dispozitivul Apple compatibil (iPhone sau Apple Watch) de iPhone-ul comerciantului. Tranzacția este procesată prin intermediul Secure Element, o tehnologie care asigură securitatea datelor financiare.

Cine poate să utilizeze Tap to Pay pe iPhone?

Funcția Tap to Pay este destinată pentru business (cel puțin momentan), aceasta putând fi integrată de magazinele fizice, restaurante, cafenele sau de oricare altă activitate comercială, unde clienții pot face plăți contactless.

Pentru a utiliza Tap to Pay pe iPhone, comercianții au nevoie de un serviciu terț care să faciliteze procesarea plăților. Printre platformele compatibile în acest moment se numără Adyen, SumUp și Viva.com, care oferă soluții ușor de integrat pentru afaceri de orice dimensiune. Aceste servicii funcționează ca intermediari, gestionând tranzacțiile efectuate prin Tap to Pay și asigurând atât securitatea, cât și fluiditatea procesului de plată.

Tap to Pay pe iPhone. Plăți contactless direct pe telefon.
Tap to Pay pe iPhone. Plăți contactless direct pe telefon.

Compatibilitatea iPhone cu Tap to Pay

Dacă sunteți comerciant și doriți să implementați Tap to Pay pentru a oferi clienților o modalitate modernă de plată, nu aveți nevoie de echipamente hardware suplimentare. Transferul digital al banilor se realizează contactless, utilizând tehnologia NFC, într-un mod sigur și rapid.

Funcționalitatea Tap to Pay este compatibilă cu toate modelele de iPhone începând cu iPhone XS și versiunile ulterioare, cu condiția ca dispozitivul să ruleze iOS 15.4 sau o versiune mai nouă. În plus, este necesar să instalați aplicația procesatorului de plăți ales, prin intermediul căreia tranzacțiile vor fi gestionate și sumele vor fi transferate în contul companiei dvs.

Deși modelele mai vechi, cum ar fi iPhone 6, iPhone 7 și iPhone 8, dispun de tehnologia NFC, Apple nu permite utilizarea Tap to Pay pe acestea.

Pe măsură ce tot mai mulți procesatori de plăți adoptă această funcționalitate, este posibil să vedem extinderea compatibilității și la alte dispozitive, cum ar fi Apple Watch. Având în vedere popularitatea Apple Watch pentru utilizarea Apple Pay, o astfel de integrare ar putea facilita plățile contactless într-un mod și mai convenabil pentru utilizatori.

În ce țări este disponibil serviciul

Serviciul Tap to Pay pe iPhone a fost lansat inițial în USA, însă Apple l-a extins destul de repede și pe alte piețe, inclusiv din Europa. Începând cu luna noiembrie 2024, au fost adăugate țări precum Noua Zeelandă și cinci noi țări din Europa: Austria, Cehia, Irlanda, România și Suedia. Adyen, SumUp și Viva.com sunt primele platforme de plată care oferă Tap to Pay pe iPhone în toate cele cinci țări.

Stripe este disponibil în Austria, Cehia, Irlanda și Suedia; Global Payments împreună cu Erste Bank este disponibil în Austria, Cehia și România; Nexi este disponibil în Austria și Suedia; Revolut este disponibil în Austria și Irlanda; myPOS și PAYONE sunt disponibile în Austria; Square este disponibil în Irlanda; iar Zettle by PayPal este disponibil în Suedia.

În săptămânile următoare (noiembrie – decembrie 2024), hobex din Austria, BOI Payment Acceptance/Global Payments din Irlanda și Surfboard Payments din Suedia vor activa Tap to Pay pe iPhone pentru clienții lor. Tap to Pay pe iPhone funcționează cu carduri de credit și debit contactless de la rețelele de plată importante, inclusiv American Express, Discover, Mastercard și Visa.

Related: Cum adaugi carduri bancare în Apple Pay pentru Apple Watch

Concluzie

Tap to Pay reprezintă un pas important în direcția digitalizării și simplificării plăților contactless, oferind atât comercianților, cât și clienților o soluție modernă, rapidă și sigură. Transformând iPhone-ul într-un terminal de plată fără a fi nevoie de echipamente suplimentare, această funcționalitate deschide noi oportunități pentru afacerile de orice dimensiune. Cu un proces simplu de configurare și cu suport pentru o gamă largă de dispozitive compatibile, Tap to Pay este mai mult decât o inovație tehnologică, este o soluție practică pentru viitorul comerțului. Pe măsură ce tot mai mulți procesatori de plăți adoptă acest sistem, utilizarea sa va deveni din ce în ce mai accesibilă și răspândită.

Pe lângă aceste avantaje, mă gândesc că această soluție ar putea să ajute și mediul, fiind nevoie de mai puține echipamente hardware și POS-uri. Tap to Pay pe iPhone poate înlocui în anumite cazuri POS-ul tradițional, dar nu complet, cel puțin în acest moment.

Sunt bucuros sa impart experientele din domeniul calculatoarelor, telefoniei mobile si ale sistemelor de operare, sa dezvolt proiecte web si sa aduc cele mai utile tutoriale si sfaturi. Imi place sa ma "joc" pe iPhone, MacBook Pro, iPad, AirPort Extreme si pe sistemele de operare macOS, iOS, Android si Windows.

Leave a Comment