Vei putea instala aplicații pe iPhone și din afara App Store (iOS 17.4)

Photo of author
stealth

Apple a lansat prima versiune beta a iOS 17.4 (beta, pentru developeri), în care a adus modificări semnificative pentru utilizatorii din Uniunea Europeană. Aceștia vor putea putea instala aplicații pe iPhone și din afara App Store. Așadar, aceasta versiune marchează deschiderea dispozitivelor iPhone către “piețe alternative de aplicații”, permițând dezvoltatorilor să ofere aplicațiile lor iOS prin intermediul acestor platforme alternative, cu scopul de a proteja proprietatea intelectuală.

Cu alte cuvinte, posesorii de dispozitive iPhone, nu vor mai depinde numai de aplicațiile și jocurile din App Store. Vor exista și alte “magazine alternative” de unde se pot descărca jocuri și aplicații pentru iOS.

Despre introducerea acestei opțiuni se auzise încă de la începutul anului trecut, atunci când au apărut și primele zvonuri despre noile caracteristici și opțiuni ce urmau să fie introduse pe versiunea iOS 17. Articolul, aici.

Vei putea instala aplicații pe iPhone și din afara App Store (iOS 17.4)

Aceste schimbări vin înainte de termenul limită de pe 7 martie, când Apple trebuie să se conformeze cu Legea privind Piețele Digitale din UE. De asemenea, această schimbare majoră în iOS, nu va fi aplicată decât exclusiv utilizatorilor de dispozitive iPhone din UE. Printre modificarile aduse se numără și introducerea unor noi opțiuni pentru distribuirea aplicațiilor iOS din surse alternative, alaturi de implementarea unor cerințe stricte de validare pentru toate aplicațiile, indiferent de modalitatea lor de distribuție. În acest fel, compania Apple se poate asigura că poate menține ridicate standardele de securitate pentru dispozitivele iPhone.

Fiecare aplicație, indiferent de unde și cum este distribuită, va trebui să îndeplinească cerințele de validare (Notarization) ale Apple. Prin acest proces, aplicațiile vor primi o cheie de instalare, vor trece printr-o serie de verificări automate și vor trece prin ceea ce Apple descrie ca o revizuire umană de bază.

Până ca utilizatorii din Uniunea Europeană să poată instala aplicații pe iPhone din surse alternative (sideloading), dezvoltatorii de aplicații alternative trebuie să respecte criteriile de securitate și confidențialitate impuse de Apple. Aplicațiile disponibile pe aceste platforme, vor trece printr-un proces de aprobare riguros, înainte de a putea fi instalate de utilizatori.

Vei putea instala aplicații pe iPhone și din afara App Store (iOS 17.4)
App Store

Iată ce spune Apple că va verifica acest proces de verificare (Notarization):

  • Acuratețe și transparență – Aplicațiile trebuie să reprezinte corect dezvoltatorul, capabilitățile și costurile pentru utilizatori.
  • Funcționalitatea – Binarele trebuie să fie revizuite, să fie lipsite de bug-uri sau de erori grave și să fie compatibile cu versiunea curentă de iOS. Ele nu pot manipula software-ul sau hardware-ul în moduri care afectează negativ experiența utilizatorului.
  • Siguranța – Aplicațiile nu pot promova vătămarea fizică a utilizatorului sau a publicului.
  • Securitatea – Aplicațiile nu pot permite distribuția de malware sau de software suspect sau nedorit. Ele nu pot descărca cod executabil, nu pot citi în afara containerului în care sunt instalate, nu pot direcționa utilizatorii în moduri care să reducă securitatea sistemului sau dispozitivului lor. De asemenea, aplicațiile trebuie să ofere transparență și să permită consimțământul utilizatorului pentru a permite oricărei părți să acceseze sistemul sau dispozitivul, sau să reconfigureze sistemul sau alt software.

Apple va percepe o taxă de 0% pentru aplicațiile distribuite în afara App Store, în timp ce dezvoltatorii de aplicații alternative vor trebui să achite o taxă anuală pentru instalare.

Utilizatorii vor avea posibilitatea de a personaliza și gestiona sursele lor de aplicații prin intermediul setărilor iOS, având opțiunea de a alege o piață implicită sau de a elimina sursele nedorite. Aceste schimbări anunțate reprezintă o deschidere semnificativă în ecosistemul Apple, oferind o mai mare diversitate și opțiuni pentru utilizatorii de iPhone din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, utilizatorii trebuie să știe că pentru aplicațiile cumpărate din alte surse, decât App Store, compania Apple nu va oferi nicio garanție asupra acestor achiziții și asupra tranzacțiilor.

Rămâne de văzut dacă această modificare majoră, prin care utilizatorii să poată instala aplicații pe iPhone și din afara App Store, va avea totuși un impact negativ asupra performanțelor dispozitivelor.

Sunt bucuros sa impart experientele din domeniul calculatoarelor, telefoniei mobile si ale sistemelor de operare, sa dezvolt proiecte web si sa aduc cele mai utile tutoriale si sfaturi. Imi place sa ma "joc" pe iPhone, MacBook Pro, iPad, AirPort Extreme si pe sistemele de operare macOS, iOS, Android si Windows.

Leave a Comment