Peste tot in lume este o isterie generala in ceea ce priveste confidentialitatea si protectia intimitatii atat online cat si in confortul locuintei sau la locul de munca. Nu mai vorbim despre “antenele 5G” din sarma mastilor chirurgicale si alte chip-uri plantate prin termoscanare.
Majoritatea celor care sunt loviti de paranoia ca sunt interceptati, urmariti, spionati, localizati fara voia lor, sunt persoane care de fapt nu au nimic de ascuns, nu fac nimic creativ, nu se pot afirma cu nimic in societate si isi creeza singuri aceste scenarii din dorinta sa para mai interesanti.
O isterie s-a creat si cu acoperirea camerelor web incorporate in laptop-uri, mai ales dupa ce Mark Zuckerberg ar fi aparut in urma cu multe luni intr-o poza in care se putea observa si un laptop cu camera web acoperita. Multi s-au intrebat ce stie Mark despre camerele web incorporate in laptop-uri si de ce face acest lucru. Nu a durat mult ca exemplul vazut in acea poza sa fie urmat de milioane de utilizatori din intreaga lume.
Este adevarat ca gadget-urile ne pot “spiona” si ne pot invada viata privata chiar si atunci cand nu suntem atenti la ele si nu le butonam. Numai daca ne gandim ca un iPhone, iPad, AirPods sau Apple Watch sunt capabile sa ne raspunda atunci cand spunem “Hey Siri“. Asta inseamna ca acele microfoane ale device-urilor stau deschise permanent si am banuiala ca multe din cuvintele captate din mediul ambiental (privat, de altfel) sunt folosite pentru targetarea reclamelor online.
La inceputul lui iulie 2020, Apple a dat un document de asistenta prin care le cere posesorilor de MacBook, MacBook Air sau MacBook Pro sa nu inchida notebook-urile cu camera web acoperita.
Apple a publicat acest document deoarece multi utilizatori de MacBook acopera camera incorporata cu diverse capace de plastic, materiale de silicon si alte “camera cover” foarte groase. Inchiderea capacului MacBook fara ca aceste materiale de cover camera sa fie indepartate poate produce daune ecranului. Spatiul dintre capacul inchis si partea inferioara (baza cu tastatura) avand o tolerenta de doar 0.1 mm (echivalentul grosimii unei coli A4 standard).
In plus, Apple nu recomanda acoperirea camerei incorporate in timpul functionarii. Sistemul de indicator cu LED va fi activat automat odata cu camera, astfel ca utilizatorul va sti imediat cand aceasta este pornita. LED-ul verde se aprinde imediat ce se initiaza un apel video prin FaceTime, Skype sau prin oricare alt serviciu care foloseste camera web. Daca aceasta lumina verde nu este prezenta, nici camera nu este activa.
Totodata se atrage atentia ca in apropierea camerei incorporate se afla si senzorul care raspunde de captarea luminii ambientale. Acoperirea acestui senzor va impiedica setarea automata a luminozitatii ecranului si True Tone. Practic se va detecta ca in mediul ambiental este intuneric,. iar lumina display-ului va fi redusa automat.
Mai grav, unii utilizatori folosesc banda adeziva pentru acoperirea camerei. Acesta lasa de cele mai multe ori impuritati pe senzori si pe suprafata de captura imagine. Stergerea acestor impuritati trebuie sa se faca cu mare atentie, folosind carpe din microfibre si substante care sa nu afecteze suprafata.
Asadar, cel mai indicat este sa renuntati la camera cover daca aveti un MacBook, MacBook Air sau MacBook Pro.
Pe piata au aparut modele de laptop-uri Dell, HP, Asus care vin cu “camera cover” incorporat. Cele mai multe dintre aceste modele nu sunt prevazute si cu lumina “martor” care sa le indice utilizatorilor activarea camerei incorporate. In plus stim cu totii ca Windows are o securitate mult mai sensibila comparativ cu macOS, iar dezactivarea unui senzor sau a unei lumini indicator se poate face prin modificarea registrilor si a parametrilor driverelor. In special pe sistemele de operare mai vechi de Windows 10.