Chiar dacă Apple pare să fi pierdut startul în cursa inteligenței artificiale, viitoarele versiuni de iOS, iPadOS și macOS vor avea implementată tehnologia Apple Intelligence, care promite multe caracteristici interesante pentru productivitate. Dacă nu ești la curent cu cele mai noi tehnologii AI dezvoltate sau implementate de Apple pe dispozitivele iPhone, iPad și Mac, îți explicăm ce este Apple Intelligence și pe ce modele de iPhone este compatibil.
Apple Intelligence este o platformă de inteligență artificială dezvoltată de Apple, care va avea implementat și deja celebrul ChatGPT dezvoltat de compania OpenAI. Bazată pe o combinație de procesare pe dispozitiv și pe server, această tehnologie a fost anunțată pe 10 iunie 2024, la WWDC 2024, ca o caracteristică a sistemelor de operare iOS 18, iPadOS 18 și macOS Sequoia, ce va fi disponibilă publicului larg din 2025.
Table of Contents
Ce modele de iPhone, iPad și Mac vor fi compatibile cu Apple Intelligence
Tehnologia Apple Intelligence va fi disponibilă gratuit pentru toți utilizatorii cu dispozitive iPhone 15 Pro Max (A17 Pro), iPhone 15 Pro (A17 Pro), iPad Pro și iPad Air cu chip M1 sau generație mai nouă, MacBook Pro, MacBook Air, iMac și Mac cu chip M1 sau generație mai nouă. Așadar, dacă nu ai iPhone 15 Pro sau model mai noi, nu vei putea beneficia de această tehnologie.
Pe lângă aceste cerințe minime de dispozitiv și sistem de operare, Apple Intelligence nu va fi disponibilă de la început pentru toată lumea. În prima fază, inteligența artificială integrată pe dispozitivele Apple va fi prezentă doar în limba engleză, în țari precum: USA, Canada și UK.
Ce poți face cu Apple Intelligence pe iPhone, iPad și Mac
Apple Intelligence este o platformă puternică de inteligență artificială orientată pe unelte pentru sporirea productivității și dezvoltarea creativității.
Instrumente de scriere
Tehnologia include instrumente de scriere alimentate de AI, cum ar fi Rewrite și Proofread. Aceste funcții ajută la îmbunătățirea scrierii utilizatorilor pentru a o face mai prietenoasă, concisă sau profesională, similar cu funcțiile AI de scriere de la Grammarly. De asemenea, poate fi utilizat pentru a genera rezumate, puncte cheie, tabele și liste dintr-un articol sau text. Totodată, așa cum am mai spus și anterior, Apple va implementa și tehnologia dezvoltată de OpenAI, astfel că ChatGPT va fi disponibil ca parte a instrumentelor de scriere.
Image Playground
Apple Intelligence poate fi utilizat și pentru generarea de imagini pe dispozitivele iPhone, iPad și Mac prin aplicația Image Playground. Similar cu DALL-E de la OpenAI, poate fi folosit pentru a genera imagini folosind AI, utilizând expresii și descrieri pentru a crea o imagine cu stiluri personalizabile, cum ar fi Animație și Schiță. În aplicația Notes, utilizatorii pot accesa Image Playground pe iPad prin instrumentul Image Wand din paleta Apple Pencil fără a deschide aplicația Image Playground. De asemenea, dacă vă place să faceți schițe în creion, acestea pot fi transformate în imagini.
Genmoji
Utilizând modelele de transformare a textului in imagine ale Apple Intelligence, utilizatorii pot crea imagini originale Genmoji prin descrieri scrise. Utilizatorii pot selecta persoane din fotografii sau videoclipuri și crea imagini Genmoji care să le semene. Similar cu emoji, Genmoji poate fi adăugat direct în mesajele text și poate fi partajat în Messages și în aplicații terțe compatibile ca stickere sau reacții Tapback.
De exemplu, utilizatorii pot alege una sau mai multe poze și video din galeria foto pe care să le editeze printr-o cerere text. În imagine de mai jos sunt adăugate stickere colorate pe fața unei fete.
Revizuirea Siri
Siri, asistentul virtual al Apple, a fost actualizat cu capacități îmbunătățite datorate Apple Intelligence. Cea mai recentă versiune include o interfață actualizată, o procesare îmbunătățită a limbajului natural și opțiunea de a interacționa prin text printr-o dublă atingere a barei de start, fără a activa această funcție în meniul Accesibilitate. În plus, noua tehnologie de inteligență artificială adaugă abilitatea pentru Siri de a folosi contextul personal din activitățile de pe dispozitiv pentru a face conversațiile să pară mai naturale și fluide.
Sperăm că această implementare va face ca Siri să fie într-adevăr un asistent virtual.
Apple Intelligence adaugă o funcție numită Mesaje Prioritare (Priority Messages) în aplicația Mail, care afișează e-mailurile urgente, cum ar fi invitațiile pentru aceeași zi sau biletele de îmbarcare, cu rezumate generate de AI ale e-mailurilor.
Photos
Aplicația Photos de la Apple include o funcție de creare a filmelor de amintiri personalizate și capacități de căutare îmbunătățite. Utilizatorii pot descrie o poveste, iar Apple Intelligence selectează fotografii și videoclipuri potrivite, organizându-le într-un film cu o poveste narativă bazată pe teme identificate. De asemenea, utilizatorii pot căuta fotografii sau videoclipuri specifice prin descriere și/sau cuvinte cheie, iar Apple Intelligence poate identifica momente particulare din clipurile video.
Integrarea ChatGPT pe iPhone, iPad și Mac
Aceasta cred că este cea mai interesantă caracteristică pentru foarte mulți utilizatori. Ca rezultat al parteneriatului companiei cu OpenAI, Apple Intelligence include și o integrare la nivel de sistem cu ChatGPT, permițându-i lui Siri să determine când să trimită anumite cereri complexe ale utilizatorilor către ChatGPT. Această integrare la nivel de sistem este alimentată de GPT-4o. Integrarea ChatGPT este implicit opțională, utilizatorii fiind întrebați înainte ca orice date sau fotografii să fie trimise către serverele ChatGPT, iar adresele IP fiind mascate când cererile sunt trimise către serverele OpenAI. Utilizarea funcțiilor ChatGPT este gratuită pentru toți utilizatorii, fără a fi necesară conectarea, însă abonații plătiți pot accesa funcții premium la nivel de sistem prin conectare. Apple intenționează să integreze în viitor și alte modele, precum Gemini de la Google, în acest sistem.
Related: Aplicația oficială ChatGPT pentru macOS disponibilă pentru toți utilizatorii
Așa cum am precizat în introducere, tehnologia Apple Intelligence este momentan în stadiu de testare, urmând să fie lansată publicului larg în 2025. Acest lucru ne face să credem că noua generație iPhone 16 Pro vor fi perfect optimizate pentru implementarea inteligenței artificiale la nivel de procesor.
În acest moment, Apple Intelligence este disponibilă în versiunea beta a iOS 18.1, însă aceasta este disponibilă numai pe dispozitivele iPhone Pro 15 Max și iPhone 15 Pro pentru un număr limitat de utilizatori.