Apple își mărește portofoliul cu achiziția Pixelmator.

Photo of author
stealth

Pe lângă aplicațiile de office și productivitate, editare video profesională și creare de muzică, pare că Apple își va lărgi acest portofoliul cu o aplicație de editare foto și grafică foarte iubită de către utilizatorii de Mac. Recent, Apple a anunțat recent achiziția Pixelmator, compania renumită pentru aplicațiile sale de editare foto și grafică.

Aplicațiile produse de Pixelmator sunt utilizate de milioane de utilizatori pe dispozitivele Apple, în special Pixelmator Pro pentru Mac, aplicație de editare grafică, care este o alternativă robustă pentru Adobe Photoshop și chiar Adobe Illustrator.

Apple își mărește portofoliul cu achiziția Pixelmator.
Pixelmator Pro on Mac

Această mișcare strategică ar putea reprezenta un pas important în consolidarea portofoliului de aplicații Apple, oferind o suită completă de instrumente pentru creatori, de la editare foto și grafică până la video, muzică și Office.

Cum ar putea achiziția Pixelmator să rezolve lipsa unei aplicații Apple de editare grafică dedicată?

Deși iPad-ul și Mac-ul dispune de aplicații externe, cum ar fi Adobe Photoshop sau Affinity Photo, Apple nu dispune de un software dedicat de editare foto și grafică în portofoliul său propriu. Pixelmator, cunoscut pentru designul inspirat de estetica Apple și pentru performanțele sale pe Mac și iPad, ar putea fi baza perfectă pentru dezvoltarea unei astfel de aplicații proprii.

Pixelmator Pro, una dintre cele mai populare aplicații Pixelmator, este deja cunoscută pentru interfața sa intuitivă și pentru capabilitățile sale avansate, de la editare de bază până la manipulare foto complexă. În plus, modelul său de plată este apreciat de utilizatorii care preferă să achiziționeze o aplicație o singură dată, în loc să plătească un abonament lunar sau anual, cum este cazul Adobe Photoshop.

Pixelmator Pro in App Store
Pixelmator Pro in App Store

Prin achiziția Pixelmator, Apple ar putea crea o versiune îmbunătățită a acestei aplicații sau chiar o aplicație complet nouă, disponibilă exclusiv pentru dispozitivele sale, care să ofere o experiență de editare foto similară cu cea a Final Cut Pro și Logic Pro.

Performanțele și potențialul Pixelmator în ecosistemul Apple

Pixelmator Pro este deja optimizat pentru Apple Silicon (M1 și generații mai noi) și utilizează tehnologia de învățare automată integrată în cipurile Apple, ceea ce îl face o alegere foarte bună pentru un software de editare nativ Apple. Dacă Apple ar lansa o versiune extinsă de Pixelmator pentru iPad și Mac, ar putea introduce noi funcții exclusive, inclusiv o integrare profundă cu Apple Pencil pe iPad, ceea ce ar face editarea foto mai intuitivă și mai precisă. Așadar odată cu achiziția Pixelmator, dispozitivele iPad ar putea ajunge la un potențial similar calculatoarelor Mac pentru creație grafică profesională.

De asemenea, cu experiența echipei Pixelmator, Apple ar putea optimiza această aplicație pentru a lucra perfect în tandem cu alte aplicații din ecosistem. De exemplu, ar putea permite utilizatorilor să editeze rapid grafica într-un document creat în Pages sau să integreze mai ușor materiale vizuale create în Pixelmator direct într-un proiect video din Final Cut Pro.

Vezi: A new home for Pixelmator

Cât va costa noua aplicație de editare grafică a Apple?

Un aspect îngrijorător pentru utilizatori este posibilitatea ca Apple să transforme Pixelmator într-o aplicație pe bază de abonament, similar cu ceea ce a făcut cu Final Cut Pro și Logic Pro pe iPad. Deși abonamentele sunt avantajoase pentru Apple, ele nu sunt întotdeauna la fel de populare în rândul utilizatorilor, mulți dintre aceștia preferând o achiziție unică pentru a evita costurile recurente. Inclusiv eu, prefer să cumpăr aplicația o singură dată, decât să am un abonament lunar, chiar dacă asta ar presupune costuri suplimentare dacă în timp apare un upgrade major.

O eventuală tranziție a Pixelmator către un model de abonament ar putea dezamăgi o parte din fanii aplicației, care apreciază modelul actual de plată. Totuși, dacă Apple va decide să păstreze opțiunea de achiziție unică sau să ofere planuri flexibile, ar putea satisface atât nevoile utilizatorilor existenți, cât și ale celor noi.

Related: Cum să descarci aplicații din App Store pe disc extern (macOS 15.1)

În concluzie, achiziția Pixelmator de către Apple este un pas strategic, care ar putea completa portofoliul de aplicații de creație vizuală al companiei, oferind utilizatorilor un instrument intuitiv și puternic pentru editarea foto și grafică. Lansarea unei aplicații oficiale Apple de acest tip, care să rivalizeze cu Photoshop și Affinity Photo, ar oferi un avantaj competitiv major în atragerea de creatori de grafică digitală către ecosistemul Apple.

Sunt bucuros sa impart experientele din domeniul calculatoarelor, telefoniei mobile si ale sistemelor de operare, sa dezvolt proiecte web si sa aduc cele mai utile tutoriale si sfaturi. Imi place sa ma "joc" pe iPhone, MacBook Pro, iPad, AirPort Extreme si pe sistemele de operare macOS, iOS, Android si Windows.

Leave a Comment