Când vine vorba despre căști wireless premium, AirPods Pro 2 rămân în vârful preferințelor datorită performanțelor lor de neegalat în materie de calitate a sunetului și anulare a zgomotului. Însă, pentru cei care nu suportă dopurile din silicon în ureche, AirPods 4 cu ANC (Active Noise Cancellation) reprezintă o alternativă foarte bună. Chiar dacă nu oferă aceeași intensitate a bass-ului sau nivelul de anulare a zgomotului al AirPods Pro 2, acestea aduc un echilibru perfect între confort, calitate și preț.
Dacă ai în plan să cumperi o pereche de căști wireless AirPods și nu știi ce să alegi, experiența mea cu aceste dispozitive s-ar putea să te ajute ca să înțelegi mai bine care sunt avantajele și dezavantajele AirPods 4, în comparație cu AirPods Pro 2.
Table of Contents
AirPods 4 cu ANC fără dopuri din silicon
Dacă AirPods Pro 2 creează o etanșare perfectă în ureche pentru a izola foarte bine sunetul exterior când este activată funcția Active Noise Cancellation, acest lucru poate veni cu un disconfort pentru mulți utilizatori. AirPods 4 cu ANC sunt o alegere foarte bună pentru utilizatorii care nu suportă dopurile din silicon în ureche. Eu chiar le-am simțit incomode dopurile de la AirPods Pro și mi-a luat câteva luni până m-am obișnuit cu ele. Așadar, designul fără la dopuri de silicon al AirPods 4 le face mult mai confortabile pentru utilizatorii care găsesc incomode dopurile din silicon.
Deși sistemul ANC de pe AirPods 4 nu se compară cu cel al AirPods Pro 2, acesta oferă o reducere semnificativă a zgomotului ambiental pentru un design fără dopuri din silicon. Aș putea spune că performanțele Active Noise Cancellation ale AirPods 4 sunt comparabile cu cele ale primei generații AirPods Pro. De altfel, și Apple spune în specificațiile tehnice că AirPods 4 cu ANC oferă o experiență la jumătatea performanțelor AirPod Pro 2.
Active Noise Cancellation de pe AirPods 4 este foarte eficient pentru zgomotele joase. Sunt diminuate destul de mult sunetele produse de mașini, ventilatoare și zgomotul din aglomerația urbană. Daca te afli în avion sau într-un mediu cu sunete înalte, ANC-ul de pe AirPods 4 nu este tocmai performant, dar acest lucru este din cauza lipsei dopurilor de silicon care închid etanș canalul auditiv al urechii, așa cum fac AirPods Pro 2.
În ceea ce privește celelalte funcții inteligente, AirPods 4 cu ANC beneficiază de Conversation Awareness și Spatial Audio personalizat, la fel ca și AirPods Pro 2. De altfel, cele două modele au la bază capabilitățile cipului H2.
Related: AirPods 4. Toate diferențele dintre cele două variante.
Sunet clar, fără prea mult bass
În ceea ce privește calitatea sunetului, AirPods 4 sunt o alegere foarte bună. Ele oferă un sunet echilibrat, clar și detaliat, cu un bass mai subtil decât cel oferit de AirPods Pro 2. Acest compromis este acceptabil, mai ales pentru utilizatorii care pun mai mult accent pe claritatea vocii și experiența generală a sunetului decât pe intensitatea frecvențelor joase. Sincer, cred ca bassul puternic a devenit ceva de modă veche.
AirPods 4 cu ANC autonomie mai mică a bateriei
Atât modelul standard, cât și varianta AirPods 4 cu Active Noise Cancellation (ANC), au o autonomie ușor redusă comparativ cu AirPods Pro 2. Durata de utilizare cu o singură încărcare este de aproximativ 5 ore, cu o oră mai puțin decât cele 6 ore oferite de AirPods Pro 2.
Cu toate acestea, carcasa de încărcare compensează această diferență, asigurând o autonomie totală de până la 30 de ore, la fel ca modelul Pro. Astfel, poți beneficia de performanțe extinse în utilizarea zilnică, chiar dacă autonomia căștilor individuale este ușor mai mică.
AirPods 4: Raport Calitate-Preț Excelent
AirPods 4 au preț foarte competitiv. La 179 $, modelul cu ANC este considerabil mai accesibil decât AirPods Pro 2 care costă 249 $, fără a sacrifica prea multe din funcțiile esențiale.
De asemenea, și modelul de bază, la 129 $, este o opțiune bună pentru cei care nu au nevoie de ANC, dar își doresc calitate premium a sunetului.
Concluzie: Alegerea Perfectă pentru Confort și Calitate
Deși AirPods Pro 2 sunt în continuare standardul premium pentru căștile wireless, AirPods 4 cu ANC oferă o soluție ideală pentru utilizatorii care caută o experiență auditivă de calitate fără disconfortul dopurilor din silicon. Cu performanțe ANC surprinzătoare, sunet clar și un preț competitiv, acestea se dovedesc a fi o alternativă excelentă pentru o gamă largă de utilizatori.
Dacă preferi confortul unui design fără dopuri de silicon și fără a face compromisuri majore în privința calității, AirPods 4 cu ANC sunt o alegere pe care merită să o iei în considerare.