Cum poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad în iOS 18

Photo of author
stealth

Odată cu iOS 18 / iPadOS 18, Apple a introdus o nouă caracteristică prin care poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad. Această nouă funcție adaugă un strat suplimentar de securitate atunci când nu dorești ca unele aplicații să poată fi accesate dacă dispozitivul tău este deblocat și se află în mâinile altei persoane.

Am scris în trecut despre o metodă prin care poți să ascunzi aplicații și jocuri pe dispozitivele iPhone și iPad, înainte ca această caracteristică să fie disponibilă pe iOS / iPadOS. Chiar și acum, după ce Apple a introdus această caracteristică, văd tot mai eficientă metoda veche, și o să explic și de ce.

Related: Cum poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad.

Cum utilizezi funcția prin care poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad?

Ca măsură suplimentară de securitate, pe iOS 18 și iPadOS 18, Apple a introdus noi caracteristici prin care poți să setezi autentificare biometrică cu Face ID pentru fiecare aplicație sau joc instalat. Cu această caracteristică, nimeni nu va putea deschide o aplicație dacă nu se poate face identificarea biometrică. În plus, poți să ascunzi aplicații pe iPhone dacă vrei ca acestea să nu mai fie vizibile pe ecran și să nu mai primești notificări de la ele. Aceasta este o măsură suplimentară pentru protejarea confidențialității.

Dacă vrei să ascunzi aplicații sau jocuri pe iPhone sau iPad, ghidul de mai jos te va ajuta să faci acest lucru:

1. Atinge și ține apăsat pe aplicația pe care dorești să o ascunzi.

2. În meniul contextual care se deschide, apasă pe opțiunea “Require Face ID”

3. În următorul meniu contextual care se deschide, alege opțiunea “Ascunde și Solicită Face ID” (Hide and Require Face ID). Tot de aici ai posibilitatea de a activa autentificarea biometrică pentru accesarea aplicației, fără să o ascunzi.

4. Confirmă că dorești să ascunzi aplicația. Hide App.

Cum poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad în iOS 18
Cum poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad în iOS 18

Odată ce aplicația a fost ascunsă, aceasta nu va mai fi prezentă pe ecranul iPhone-ului și nu vei mai primi notificări de la ea.

Pentru a deschide aplicațiile ascunse, mergi în partea de jos la librăria de aplicații (App Library) și accesează folderul “Hidden”. Va fi nevoie de autentificarea cu Face ID sau cu parola de deblocare a dispozitivului pentru a accesa aplicațiile din acest folder.

Hidden Apps in iOS 18
Hidden Apps in iOS 18

Această nouă caracteristică aduce un plus de securitate atunci când deblochezi dispozitivul și-l oferi unei altei persoane care nu știe codul de deblocare al iPhone-ului. Acea persoană nu va putea accesa aplicațiile ascunse și nu le va putea deschide pe cele pentru care este setat Face ID. În scenariul în care copilul sau altă persoană din casă știe parola de deblocare a iPhone-ului, această caracteristică este total ineficientă.

Sincer să fiu, această caracteristică a iOS 18 prin care poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad era mult mai utilă dacă accesul la aplicațiile ascunse se putea face doar pe baza autentificării biometrice cu Face ID sau cu posibilitatea de a seta o altă parolă, diferită de cea a dispozitivului.

Sperăm că pe viitor, Apple să ofere mai multe opțiuni de securitate pentru această caracteristică.

Sunt bucuros sa impart experientele din domeniul calculatoarelor, telefoniei mobile si ale sistemelor de operare, sa dezvolt proiecte web si sa aduc cele mai utile tutoriale si sfaturi. Imi place sa ma "joc" pe iPhone, MacBook Pro, iPad, AirPort Extreme si pe sistemele de operare macOS, iOS, Android si Windows.

1 thought on “Cum poți să ascunzi aplicații pe iPhone sau iPad în iOS 18”

Leave a Comment