În mod nativ, aplicația Preview și alte aplicații de editare și previzualizare fotografii ar trebui să te ajute să deschizi fișierele JFIF pe Mac. Cu toate acestea, sunt unele scenarii în care aceste poze făcute în format JFIF nu pot fi deschise decât dacă se fac unele modificări de extensie. În acest tutorial îți arăt pas cu pas cum poți să rezolvi această problemă.
Table of Contents
Ce sunt fișierele JFIF?
JFIF (JPEG File Interchange Format) este un format standard pentru stocarea imaginilor digitale, foarte similar din punct de vedere tehnic cu formatul JPEG. De fapt, multe imagini JPEG sunt, de fapt, fișiere JFIF. Diferența tehnică dintre cele două este minoră și nu are o importanță practică pentru utilizatorul obișnuit. Acest format a fost conceput pentru a aduce o alternativă îmbunătățită, cu mai multe detalii de antet, o gamă mai mare de culori și o mai bună compresie decât JPEG.
Formatul JFIF a avut însă o viață destul de scurtă. Dezvoltarea în timp a formatului JPG a dus aproape pe dispariția JFIF. Cu toate acestea, sunt camere foto digitale care încă mai fac capturi de imagine în format JFIF. Un avantaj al JFIF este acela ca păstrează informații despre rezoluție și raportul de aspect (aspect ratio) al fiecărei imagini capturate de camera foto.
Cum deschizi un fișier JFIF pe Mac?
Așa cum am spus și în introducere, în mod normal, fișierele JFIF ar trebui să poată fi deschise cu orice aplicație de pe Mac, care este capabilă sa deschidă fișierele JPEG sau JPG. Cu toate acestea, zilele trecute am primit o arhivă cu fișiere JFIF pe care nu am reușit să le deschid cu aplicația Previzualizare (Preview) și nici cu aplicația Photos.
Soluția aleasă de mine prin care am reușit să deschid fișierele JFIF pe Mac, a fost să le schimb extensia din .JFIF în .JPG sau .JPEG. Așadar, dacă nu poți să deschizi un fișier JFIF pe Mac, soluția este următoarea:
1. Faci un backup al fișierelor JFIF.
2. Faci click-dreapta pe fișier, apoi click pe Redenumire (Rename) în meniul contextual.
3. Redenumești extensia .jfif
în .jpg
, apoi apeși tasta Enter.
4. În caseta de dialog care se deschide, click pe butonul “Use .JPG”.
După schimbarea extensiei din .jfif
în .jpg
, imaginile încep să fie vizibile în Finder și pot fi deschise în aplicația Preview, Photos sau în alte aplicații de editare grafică instalate pe Mac.
În cazul în care ai mai multe fișiere JFIF pentru care ai nevoie să le faci conversia în format JPG, cel mai bine este să utilizezi liniile de comandă în Terminal.
Cum schimbi extensia mai multor fișiere prin linie de comandă în Terminal?
Dacă vrei să schimbi extensia pentru fișierele JFIF aflate într-un folder, urmează pașii de mai jos:
1. Deschide utilitarul Terminal.
2. Navighează în folderul în care sunt stocate fișierele JFIF, cu ajutorul comenzii cd
.
cd /path/folder_of_JFIF_files
3. Execută linia de comandă prin care schimbi extensia tuturor fișierelor JFIF în JPG:
for file in *.jfif; do mv "$file" "${file%.jfif}.jpg"; done
După executarea liniei de comandă, toate fișierele cu extensia .jfif
vor fi schimbate cu extensia .jpg
și vor putea fi deschise în orice aplicație de previzualizare sau de editare foto instalată pe Mac.
Related: Cum poți schimba formatul pozelor din HEIC în JPG pe iPhone?
În concluzie, fișierele JFIF sunt, în esență, imagini JPEG și pot fi deschise cu majoritatea aplicațiilor de vizualizare și editare a imaginilor pe Mac. Dacă întâmpini probleme, o rezolvare ar putea fi schimbarea extensiei, din .jfif
în .jpg
. Este totuși recomandat ca înainte de această modificare de extensie să faci un backup fișierelor JFIF.
Cara que alternativa mais simples e eficaz, baixei vários apps para ler o formato .JFIF e nenhum teve essa conclusão. Obrigado pela ajuda
This was a life saver. Thanks a lot